Regizorul Milos Forman a reuşit cu filmul Zbor deasupra unui cuib de cuci sau One Flew Over the Cuckoo’s Nest, să castige cinci premii Oscar, la cele mai importante categorii (film, actor principal, actriţă în rol principal, regizor, scenariu), performanţă atinsa pana atunci doar de It happened one night.
Povestea filmului este deopotrivă simplă şi complexă. Chiar dacă scenariul este mai degrabă inspirat din celebrul roman a lui Ken Kessey, punerea în scenă este de-a dreptul inspirată.
Dacă doriţi să vedeţi, sau să revedeţi filmul, merită! Şi azi mă scoate din sărite vocea monotonă şi inexpresivă a docotoriţei care are tendinţa să controleze tot, care încearcă să transforme totul intr-o maşinărie perfectă, dezumanizând tot ce-i stă în cale, sub pretextul protecţiei şi a generozitaţii.
Zilele trecute am vizionat Pi. Un film despre care simt că orice aş spune frizează derizoriul. Cam în acelaşi registru se situează şi Proof, cel puţin ca şi valoare. Ca şi temă se apropie mai mult de Beautiful Mind, numai că Proof este mult mai profund, mai inteligent, mai credibil. Iar Gwyneth Paltrow joacă fiecare nuanţă cu o intensitate hipnotică cum nu o mai făcuse de la Sylvia încoace.
Dovada (Proof), explică Madden, în sensul ei primar, se referă la o formulă matematică în care o anumită conjunctură sau ipoteză, aşa cum am înţelege-o noi, poate fi demonstrată ca fiind adevărată prin deducţie matematică. Filmul lansează această presupunere teoretică pe fundalul experienţei umane: un loc unde nu sunt de găsit asemenea certitudini.
Filmul coboară la un nivel mai profund în aceste relaţii, atât romantice, cât şi de familie - cum începi o nouă relaţie după o trădare, cum ne transformăm în părinţii noştri şi cine îşi asumă răspunderea de a avea grijă de ei mai târziu.
Prima dată l-am cunoscut pe Leonard Cohen ca scriitor. Mai apoi i-am descoperit muzica sublimă.
Oarecum atmosfera pe care Cohen o creează, mă duce cu gândul la nopţile târzii, pe când Dire Streets şi Chris Rea îmi întreţineau cuceririle sau înfrângerile nocturne. Mi se pare că invitaţia la reflecţie, pe care vocea gravă şi apăsată a lui Cohen o face ascultătorului, se îmbină generos cu ritmurile banale, cu pelegrinările, uneori sincopate, ale chitărilor suave, dar solitare. Cumva lirismul lui Cohen se face dezirabil prin ceea ce cuvintele omit, iar ascultătorului nu-i rămâne decât să se abandoneze unei muzici uneori dionisiace, alteori apolinice.
Vă las o poezie de muzică, care-mi place. Aştept să vă rostiţi şi voi părerile…
Şi pe cînd îmi sorbeam cafeaua în rutina dimineţii, Jorge, îmi făcu subtil, după cum îi este felul, o recomandare de film.
Pi, este un film de care am cunoştinţă de mai multă vreme, numai că îmi lipsea un imbold ca să-mi doresc să-l văd. Iată că sosi momentul. Motivaţii nu se pretează în opinia lui Jorge, şi pentru că este recomandarea lui am să-i respect dorinţa. Uitaţi-vă şi voi la trailer şi daţi-vă cu părerea!
Blogurile Jumpeye s-au reinventat din năzuinţa codrului, din aspiraţia ierbii, din puritatea râurilor, din înaltul cerului. Eh, se mai întâmplă să fabulăm, dar când vine vorba de muncă ne facem treaba cum ştim noi mai bine.
Pe când povesteam pe messinger cu o bună prietenă de-a mea, s-a strecurat şi o recomadare de film: P.S. I Love You. Un film de dragoste, cu efect terapeutic, cum îi place prietenei mele să spună. “Atunci când sunt descurajată apelez la filme de dragoste ca să-mi revin.”
“P.S. I Love You - este un film usor, digerabil, sensibil, din care poţi să înveţi ce să nu faci după o traumă ca să nu intrii în depresii…so, defulare maximă!”
Ştiu că în mod normal mie îmi revine privilegiul de-a vă recomanda filme. Ce ar fi însă să schimbăm rolurile, aşa, pentru o săptămâna, ce ziceţi?
Pentru azi, recomandarea unui prieten este : Pursuit of Happiness. Personal, mărturisesc că am o prejudecată legată de acest chipeş actor Will Smith, dar sunt deschis să mă las convins dacă vă veţi argumenta. Aştept opiniile voastre, să curgă voia bună.
Bjork - frumoasa artistă cântă, compune şi joacă în filme cu o delicateţe rar întâlnită. Îmi pare că artista este la fel de interesantă şi “exotică” precum ţara din care vine. Imaginea Islandei se prefigurează în muzica sa paradoxala, în care deseori se poate sesiza treceri bruşte de la strigăte şfichiuitoare la suspine dulci, angelice.
Culorile, ritmurile ciudate, sonoritatea mecanică, armoniile dispersate îţi crează un sentiment de nelinişte, de nesiguranţa, de disconfort. Angoasele şi bucuriile artistei se traspun cu nonşalanţă în viaţa ascultătorului. Indiferent de starea ta, Bjork se ştie face dezirabilă prin forţa fanteziei.
Recomand:
Filmul Dancer in the Dark - un film de Lars von Trier, care i-a adus artistei un premiu la Cannes.
Albumul Medúlla - un album aproape acapella, cu sumare intervenţii de pian şi sintetizator.
Azi am avut privilegiul de-a fi invitat la emisiunea domnului Florin Ardelean si am dezbatut sumar, alaturi de doi invitati onorabili, ideea de blogging - internet. Mai multe vezi aici!
Cei interesati pot viziona azi, ora 20, la TVS Oradea
