Ai carte, ai parte

Azi, cand cuvintele sunt de prisos sublimul se rasfrange asupra noastra prin muzica…

Babel, un film ce abunda in semnificatii si interpretari. Un film care pe mine ma indeamna sa cuget asupra faptelor mele, daca un banal gest poate avea un ecou cutremurator in alte parte a lumii, automat ma transform in culpabil.

Intr-un plan, avem o lume cu tendinte inspre globalizare. O lume tehnologizata, o lume guvernata de internet, de gadgeturi, o lume in care se comunica informatii de genul, “nu uita de programarea de la dentist” sau “vin spre tine!” dar care este incapabila sa comunice adevaruri intime.

Incapacitatea oamenilor de-as depasi cotidianul, simpla afectare, de-a fi sensibili la nevoile celorlalti, de-a empatiza cu celalalt, sunt esecuri pe care omenirea nu si le asuma si pe care le transpune in planul aspiratiilor. Toate aceste unelte tehnologice nu sunt altceva decat incercari de-a crea o punte spre celalalt.

Prin prezenta personajului surdo-mut, regizorul sublinieaza cateva din neajunsurile societatii occidentale. Incapacitatea de a auzi si lipsa comunicarii.

In alt plan, la antipozi, societatea islamica, cu preocupari ancestrale, cu legi rigide, cu sobrietatea vietii din desert nu pare mai relaxata, ba chiar certifica un adevar cunoscut, indivizii indiferent in ce conditii de civilizatie se misca, sunt: tematori, singuri, nefericiti, vulnerabili, banali, incapabili sa comunice, cantonati in ceea ce numim sistem. Sunt daca vreti conditionati de ceea ce numim specie. Nu e un lucru mare desigur, dar felul in care e spusa povestea face diferenta.

Cumva din toata povestea se poate deduce sentimentul de culpabilitate pe care il are autorul filmului, cu totii suntem complici la dramele lumii, chiar daca suntem spectatori sau actori, vartejul intamplarilor se indreapta inspre mine.

Iti place sau nu, Dali, este unul din marii artisti ai secolului XX. Personal, ma atrage biografia artistului, obsesiile sale cu privire la: moarte, iubire, mantuire. De asemenea ma contrariaza spiritul sau mercantil, care nu este propriu artistilor cat si grandomania sa celebra.

In ciuda faptului ca a fost exclus din cercul suprarealistilor, pe motive ba ca nu respecta rigorile impuse, ba ca se ocupa de chestiuni scatologice, Dali ramane in constiinta noastra cel mai reprezentativ suprarealist.

Temele sale sunt de-a dreptul rascolitoare, erotismul patologic, prezenta lui Dumnezeu sub forma de mit sau realitate, lumea in declin, instrainarea omului, imprima tablourilor, (ajutate de tehnica si culori), gust si miros.

Citindu-l pe Freud, si inflentat de acesta, Dali cauta sa surprinda refularile omului modern intr-o perioada de restriste, cand marile conflagratii amentiau soarta omenirii. Finalurile apocaliptice propuse de Dali imortalizeaza exceptional starea de spirit a vremii.

Dali se deda si scrisului, scrie un roman Chipuri ascunse avand ca tema principala iubirea-in-moarte. Mai apoi, convins ca nici un critic n-ar fi capabil sa scrie despre “Divinul Dali” se apuca de Jurnalul unui geniu, aparut tot la editura Humanitas.

Desigur sunt foarte multe de zis despre vastul si excentricul Dali, chiar de aceea, va invit, sa va impartasti propria perspectiva asupra acestui predestinat nume Salvador Dali.

The New York Times, Book Review, supliment saptaminal al celui mai citit ziar american, a aparut in limba romana cam din luna ianuarie 2008. Aduce un plus de bucurie iubitorilor de literatura. Mi-am cumparat-o zilele trecute, mi-a placut si o recomand cu caldura. Mai multe click aici!

The Painted Veil

The Painted Veil un film adaptat dupa romanul lui Somerset Maugham, unde frumoasa Kitty Fane in urma comiterii unui adulter este fortata de sotul ei, medic bacteriolog, sa-l insoteasca in China, mai exact intr-o zona afectata de holera.
Aici Kitty isi descopera limitarile, banalitatea, tabieturile frivole, mentalitatea hedonista, inutilitatea…

In acest iad terestru, Kityy isi redeconsidera pozitia fata de viata. Chiar daca adulterul i-a deschis drumul spre holera, iar holera in final spre neant, autorul ne lasa sa intelegem inainte de toate ca, suferinta are un merit suprem si anume, de a deschide drumuri spre cel mai intime adevaruri: moartea si dragostea. Prima o constanta ce planeaza mereu asupra fiintelor vii, iar cealata o inconstanta ce se degradeaza ca sa renasca mereu altfel.

Zilele astea mai mult ca oricand m-am dedat filmelor istorice, unele mai dragute altele mai putin. Nu spun ca imi plac filmele istorice, nici ca nu imi plac. Eu le privesc mai mult ca pe o fictiune, deci, le tratez ca atare.

Dincolo de adevarul istoric care lipseste de cele mai multe ori, exista o aspiratie mult mai umana, aceea de a controla haosul, aceea de a da sens, aceea de a transforma perceptia,inchipuirea in ceea ce unii numesc istorie, iar altii fictiune.

Desigur ca nici eu nu sunt de acord cu ceea ce am aberat adineaori, dar tasta “Backspace” nu mai raspunde la comanda, asa ca, pana se remedieaza problema, am sa va borbandez cu chestii, care dintr-un unghi discutabil pot deranja.

Horton Hears a Who

Stiu ca vi l-am mai prezentat, dar weekendul acesta aveti ocazia sa va bucurati de acest minunat desen animat la cinema.
Daca l-ati vazut deja asteptam impresii…

Art School Confidential

O comedie spumanta despre un tanar care viseaza sa ajunga pictor celebru. Incursiunile sale prin viata de student sunt interesante si amuzante, mai ales pentru spectator. Daca tanarul visator se lasa convertit, in final, la realitate ramane de vazut.
John Malkovich pentru mine este un motiv suficient, si poate pentru multi dintre dumneavoastra.

Cu siguranta ati auzit de interpretul si compozitorul Bill Withers. Am dat zilele trecute peste un Best of aparut in 2007, si m-am bucurat, ascultandu-l mi-a trezit multe amintiri frumoase. Din pacate orele dedicate auditiei s-au redus drastic in ultima vreme, acum ascult haotic, ba prin masina, ba seara inainte de culcare.

Cu putini ani in urma, alaturi de un bunul si talentatul meu prieten, dedicam ore intregi auditiilor, nopti, zile ascultam cu placere: Phill Collins, Bryan Adams, Toto, Chris Rea, Dream Theater, Depech Mode, Cafe del Mar, Stan Getz, Ella Fitzgerald, Carl Orf, Chopin, Ravel… si ne consideram fericiti.

Nu stiu cum stati voi cu timpul, sau cum reusiti sa va traiti scurtele momente de bucurii, de relaxare, de intimitate, de mici placeri, ar fi interesant sa va impartasiti secretul

O piesa pentru o zi inorata : Ain’t No Sunshine

Imi plac cartile practice. Nu cred ca mai este nevoie sa explic si de ce, presupun ca se subintelege. Totusi, am o veche curiozitate legata de acest tip de carti, asa ca imi permit sa va intreb, cati dintre dumneavoastra ati citit o astfel de carte, sau ati citi?

Guy Ritchie, m-a cucerit cu Snach. Apoi am aflat ca este sotul Madonei, bineanteles mult mai tanar, dar ce conteaza, face filme extraordinare.

Filmul de mai sus, nu l-am vazut, dar vreau sa il vad. Ieri mi l-a recomandandat Papusharul iar dupa ce am vazut trailerul m-am convertit de tot.