Ai carte, ai parte

Chiar dacă lunile mai ,iunie au trecut ,şi splendoarea macilor a mai pălit ,azi ,într-o dimineaţă luminoasă de iulie, vă propun o reîntoarcere în timp şi în noi înşine.
Nu ştiu sincer câti dintre noi ne-am gândit să avem timp în ultima perioadă (refuz să spun “vreodată”…) să rămânem pentru câteva clipe muţi de fericire în faţa ,în mijlocul unei splendori din natură şi doar să ne lăsăm …impresionaţi? (retoric…) De exemplu în faţa unui …câmp cu maci (?)

Ei bine, legăndu-mă amintiri plăcute de florile de mac( nu va gandiţi la proprietăţile narcotice…) recent, am avut bucuria să pot să le şi admir, în deplinătatea frumuseţii lor ,pe nişte dealuri ,undeva…în apropierea Clujului.
Încet, încet vroiam să ajung de fapt la “sursa” care mi-a declanşat această afinitate pentru gingaşele flori…Claude Monet -”Câmp cu maci”

Preţ de câteva momente ,doar priviţi şi gândiţi-vă la ce vă inspiră la o primă vedere…
Apoi ,puteţi sa- mi şi împărtăşiţi gânduril voastre… » citeste mai departe

                Personal sunt fascinata de arta antica, de ceea ce au lasat civilizatiile apuse in urma. Picturile din pesteri vechi de mii de ani (care seamana enorm cu arta moderna de azi), arta egipteana cu personajele lor care “aveau o matura pe gat”- asa explica proful meu de istoria artelor pozitia consacrata a capului in portretele egiptene - si culorile unice folosite de acesti egipteni: rosu, galben, negru, cateodata albastru, care sunt mai degraba expresive decat naturale. Nu va duce gandul la arta moderna iarasi? Daca nu, nitica rabdare:
Priviti putin pictura de mai jos. Pare desenata de un pusti care se crede “retro” sau “emo”. De fapt, este o pictura murala, care nici n’ar putea fi mai veche decat e…..  A fost descoperita in Siria, langa raul Eufrat (iarasi ne intoarcem la leaganul primelor arte rafinate - noi, europenii suntem bebelusi) de catre arheologi, toamna trecuta, pe peretele unei case in ruina, care se crede a avea 11 000 de ani, facand astfel pictura noastra cea mai veche descoperita vreodata…

11 000 de ani in urma sirienii aveau asemenea picturi pe pereti, iar noi avem azi macrameu pe televizor..

Modigliani - s-a nascut in 1884 in regiunea Toscana intr-un oresel numit Livorno cu iesire la marea Tireniana. La 22 de ani se stabileste la Paris unde se inscrie la “Academie Colarossi”. Bineinteles, Parisul la acea vremea era centrul artistic al lumii. Artisti precum Picasso, Diego Rivera, Constantin Brancusi, Andre Breton, sau reformatori de arta ca Guillaume Apollinaire, isi faceau veacul prin renumitele cafenele pariziene.

Cocheteaza cu sculptura dar ezita, multe lucrari raman neterminate. Unele voci spun ca Modigliani avea indoieli vis-a-vis de talentul sau, chiar daca la un moment dat dobandeste recunoasterea ca sculptor la al “X-lea Salon de Toamna.”

Revine la pictura, si se foloseste de cunostintele sale sculpturale ca sa isi desavirseasca picturile. Picteaza cel mai mult portrete carora le imprima un stil aparte. Fetele alunginte, sensibile si melancolice, forma gatului denota inclinatii spre geometrizare, iar nasurile sunt “sculptate” dupa modelul stilizarilor africane.

Gratie stilului sau, Modigliani este unul dintre cel mai usor de recunoscut din galeria marilor pictori ai lumii.

Se deda nudurilor si portretelor, il preocupa sa surprinda personalitatea modelului, respectiv omul si sentimentele sale, idiferent daca portretizeaza persoane anonime sau cunoscute.
Nudurile sale poarta stigmatul melancoliei, afisand o stare predispusa spre visare.

Pentru cei mai curiosi recomand filmul Modigliani avandu-l in rolul artistului pe Andy Garcia.

Iti place sau nu, Dali, este unul din marii artisti ai secolului XX. Personal, ma atrage biografia artistului, obsesiile sale cu privire la: moarte, iubire, mantuire. De asemenea ma contrariaza spiritul sau mercantil, care nu este propriu artistilor cat si grandomania sa celebra.

In ciuda faptului ca a fost exclus din cercul suprarealistilor, pe motive ba ca nu respecta rigorile impuse, ba ca se ocupa de chestiuni scatologice, Dali ramane in constiinta noastra cel mai reprezentativ suprarealist.

Temele sale sunt de-a dreptul rascolitoare, erotismul patologic, prezenta lui Dumnezeu sub forma de mit sau realitate, lumea in declin, instrainarea omului, imprima tablourilor, (ajutate de tehnica si culori), gust si miros.

Citindu-l pe Freud, si inflentat de acesta, Dali cauta sa surprinda refularile omului modern intr-o perioada de restriste, cand marile conflagratii amentiau soarta omenirii. Finalurile apocaliptice propuse de Dali imortalizeaza exceptional starea de spirit a vremii.

Dali se deda si scrisului, scrie un roman Chipuri ascunse avand ca tema principala iubirea-in-moarte. Mai apoi, convins ca nici un critic n-ar fi capabil sa scrie despre “Divinul Dali” se apuca de Jurnalul unui geniu, aparut tot la editura Humanitas.

Desigur sunt foarte multe de zis despre vastul si excentricul Dali, chiar de aceea, va invit, sa va impartasti propria perspectiva asupra acestui predestinat nume Salvador Dali.

Nu stiu prea multe amanunte despre pictor, dar pentru ca am vazut ca ati reactionat extraordinar la Van Gogh, m-am gandit ca ar fi interesant si benefic sa ne complectam reciproc cunostintele.

Mi s-a parut ca temele abordate in tablourile sale bulverseaza tabuurile epocii. Apreciabil, in opinia mea, este melanjul dintre tehnica si motivele decorative de tip orientalist care impresioneaza retina. Culorile de rosu si auriu insereaza optimism si caldura in sufletele noastre vremelnice. Eortismul sau fascineaza si elibereaza omul de constrangeri, deviza Secesiunii este urmatoarea: “Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei - libertatea.”

Pornind tocmai de la deviza Secesiunii, ma intreb care este prima impresie, ce impact are mesajul sau intr-o epoca care a trecut de la revolutia sexuala, industriala, conflagratii mondiale, sclavagism, la epoca supraconsumului, a vitezei, a pornografiei, a internetului?

Mi se pare mai mult decat interesanta biografia lui Van Gogh, periplul sau prin lume a fost presarat cu multa suferinta, neajunsuri, de altfel putini artisti au trait o viata atat de zbuciumata. Framantarile sale, empatia sa pentru cei saraci si napastuiti, obsesiile sale, religiozitatea care il anima la un moment dat, daruirea sa, iubirea fata de semeni, talentul sau, munca asidua. Toate acestea il conduc pe marele Van Gogh spre propriul destin, un destin tragic, dar demn de un suflet mare. Nu intentionam sa sune pompos, dar asa a fost, asta nu inseamna ca si-a dorit Van Gogh sa traiasca in lipsuri, cred ca, efectiv nu a avut sansa sa fie apreciat, sa traiasca fara grija zilei de maine. Totusi, trebuie sa luam in considerare timpurile de atunci, care erau nasoale mai ales pentru artisti, discrepanta dintre clase era si mai mare, iar cei mai multi o duceau extrem de greu. Probabil ca azi Van Gogh ar fi fost bine mersi, un pic plictisit, dar deosebit de bogat, ori poate ca in ciuda tentatiilor de astazi Van Gogh si-ar fi pastrat sufletul curat, insa mai mult inclin sa cred contrariul, putini artisti contemporani refuza celebritatea, ba mai mult bunastarea, daca e rau sau bine asta decideti dumneavoastra!

Amintesc aici cateva chesti care mi se par importante de retinut cu privire la Van Gogh:

1. La 27 de ani se apuca de pictat
2. A vandut un singur tablou in scurta sa viata
3 Picteaza intr-un an peste 200 de tablouri
4. Picteaza 70 de tablouri in tot atatea zile
5. Intr-un abces de furie isi taie urechea dreapta
6. S-a impuscat la 37 de ani
7. Celebrul scriitor Irving Stone ii dedica un roman bazat pe viata sa, se numeste “Bucuria Vietii”